Bosch GGS 8 CE Professional Notice Originale page 132

Masquer les pouces Voir aussi pour GGS 8 CE Professional:
Table des Matières

Publicité

Les langues disponibles
  • FR

Les langues disponibles

  • FRANÇAIS, page 17
OBJ_BUCH-1269-004.book Page 132 Tuesday, May 17, 2011 4:15 PM
132 | Română
Instrucţiuni privind siguranţa pentru polizoare
drepte
Instrucţiuni de siguranţă comune pentru şlefuire, lucrul
cu perii de sârmă, lustruire şi modelare:
Această sculă electrică se va folosi ca polizor, maşină
de modelat, maşină de lustruit (GGS 8 CE) şi perie de
sârmă (GGS 8 CE). Respectaţi instrucţiunile de
siguranţă, indicaţiile, schiţele şi datele pe care le-aţi
primit împreună cu scula electrică. În cazul în care nu
veţi respecta prezentele instrucţiuni, se poate ajunge la
electrocutare, incendiu şi/sau răniri grave.
Nu folosiţi accesorii care nu sunt prevăzute şi
recomandate în mod special de către producător
pentru această sculă electrică. Faptul în sine că
accesoriul respectiv poate fi montat pe scula
dumneavoastră electrică nu garantează în niciun caz
utilizarea lui sigură.
Turaţia admisă a accesoriului trebuie să fie cel puţin
egală cu turaţia maximă indicată pe scula electrică. Un
accesoriu care se roteşte mai repede decât este admis, se
poate rupe, iar bucăţile desprinse pot zbura în toate
părţile.
Diametrul exterior şi grosimea accesoriului trebuie să
corespundă specificaţiilor dimensionale ale sculei
dumneavoastră electrice. Accesoriile dimensionate
greşit nu pot fi controlate în suficientă măsură.
Discurile, cilindrii de şlefuire sau alte accesorii trebuie
să se potrivească exact pe arborele de polizat sau la
bucşa elastică de prindere a sculei dumneavoastră
electrice. Accesoriile care nu se potrivesc exact pe
arborele de polizat al sculei electrice, se rotesc neuniform,
vibrează foarte puternic şi pot duce la pierderea
controlului.
Discurile, cilindrii de şlefuire. dispozitivele de tăiere,
sau alte accesorii montate pe un dorn trebuie introduse
în întregime în bucşa elastică de prindere sau în
mandrină. Lungimea excendentară respectiv distanţa
dintre dornul discului şi bucşa elastică de prindere
trebuie să fie minimă. În cazul în care dornul nu este fixat
în suficientă măsură şi/sau porţiunea excedentară, ieşită în
afară a discului este prea lungă, discul montat se poate
desprinde şi poate fi propulsat cu viteză mare.
Nu folosiţi accesorii deteriorate. Înainte de fiecare
utilizare controlaţi dacă accesoriile precum discurile
de şlefuire nu sunt rupte, nu prezintă fisuri, dacă
cilindri de şlefuire nu sunt fisuraţi, tociţi sau nu
prezintă o uzură puternică, dacă periile de sârmă nu au
fire desprinse sau rupte. În cazul în care scula electrică
sau accesoriul cade pe jos, verificaţi dacă nu s-a
defectat sau utilizaţi un accesoriu în perfectă stare.
După ce aţi controlat şi montat accesoriul, ţineţi
persoanele aflate în preajmă în afara planului de
rotaţie al accesoriului şi lăsaţi scula electrică să
funcţioneze timp de un minut la turaţie maximă.
Accesoriile deteriorate se rup de cele mai multe ori în acest
interval de testare.
3 609 929 C06 | (17.5.11)
Purtaţi echipament personal de protecţie. În funcţie de
utilizare, purtaţi o protecţie completă a feţei, protecţie
pentru ochi sau ochelari de protecţie. Dacă este cazul,
purtaţi mască de protecţie împotriva prafului,
protecţie auditivă, mănuşi de protecţie sau şorţ special
care să vă ferească de micile aşchii şi particule de
material. Ochii trebuie protejaţi de corpurile străine aflate
în zbor, apărute în cursul diferitelor aplicaţii. Masca de
protecţie împotriva prafului sau masca de protecţie a
respiraţiei trebuie să filtreze praful degajat în timpul
utilizării. Dacă sunteţi expuşi timp îndelungat zgomotului
puternic, vă puteţi pierde auzul.
Aveţi grijă ca celelalte persoane să păstreze o distanţă
sigură faţă de sectorul dumneavoastră de lucru.
Oricine pătrunde în sectorul de lucru trebuie să poarte
echipament personal de protecţie. Fragmente din piesa
de lucru sau din dispozitivele rupte pot zbura necontrolat şi
provoca răniri chiar în afara sectorului direct de lucru.
Prindeţi scula electrică numai de mânerele izolate
atunci când executaţi lucrări în cursul cărora
accesoriul poate nimeri conductori electrici ascunşi
sau propriul cablu de alimentare. Contactul cu un
conductor aflat sub tensiune poate pune sub tensiune şi
componentele metalice ale sculei electrice şi duce la
electrocutare.
În momentul pornirii prindeţi întotdeauna ferm scula
electrică. La atingerea turaţiei maxime, momentul de
reacţie al motorului poate face ca scula electrică să se
răsucească.
Dacă este posibil, întrebuinţaţi menghine de mână
pentru a fixa piesa de lucru. Nu ţineţi niciodată o piesă
de lucru mică într-o mână şi scula electrică în cealaltă
mână, în timp ce o utilizaţi. Prin fixarea cu menghine a
pieselor de lucru mici veţi avea mâinile libere pentru a
controla mai bine scula electrică. La tăierea pieselor
rotunde, cum sunt diblurile de lemn, beţele sau ţevile,
acestea au tendinţa de a se rostogoli blocând accesoriul şi
putând fi azvârlite în direcţia dumneavoastră.
Ţineţi cablul de alimentare departe de accesoriile care
se rotesc. Dacă pierdeţi controlul asupra maşinii, cablul
de alimentare poate fi tăiat sau prins iar mâna sau braţul
dumneavoastră poate nimeri sub accesoriul care se
roteşte.
Nu puneţi niciodată jos scula electrică înainte ca
accesoriul să se fi oprit complet. Accesoriul care se
roteşte poate ajunge în contact cu suprafaţa de sprijin, fapt
care vă poate face să pierdeţi controlul asupra sculei
electrice.
După schimbara accesoriilor sau după efectuarea
reglajelor la scula electrică, asiguraţi-vă că piuliţa
bucşei elastice, mandrina sau alte elemente de fixare
sunt bine strânse. Elementele de fixare slăbite se pot
deplasa în mod neaşteptat şi duce la pierderea controlului;
componentele nefixate, care se rotesc, vor fi aruncate
violent în exterior.
Nu lăsaţi scula electrică să funcţioneze în timp ce o
transportaţi. În urma unui contact accidental cu
accesoriul care se roteşte, acesta vă poate prinde
îmbrăcămintea şi chiar pătrunde în corpul dumneavoastră.
Bosch Power Tools

Publicité

Table des Matières
loading

Table des Matières