Télécharger Imprimer la page

EQUATION 2023R08P06-0197 Manuel D'instructions page 45

Chauffage soufflant céramique (mobile)

Publicité

Les langues disponibles
  • FR

Les langues disponibles

  • FRANÇAIS, page 3
AVERTISMENT
Suprafaţa este
Anumite părţi ale acestui produs pot deveni
fierbinţi şi să provoace arsuri. Trebuie acordată o
atenţie deosebită în cazul prezenţei copiilor şi a
persoanelor vulnerabile.
• Se recomandă distanţarea de acest aparat a copiilor cu vârsta sub 3 ani, cu excepţia cazului în care
aceştia sunt supravegheaţi în mod continuu.
• Copiii cu vârsta între 3 şi 8 ani vor avea voie numai să pornească sau să oprească aparatul, cu
condiţia ca acesta să fi fost poziţionat sau instalat într-o poziţie normală prevăzută şi dacă aceşti
copii sunt supravegheaţi sau au fost instruiţi referitor la utilizarea aparatului în deplină siguranţă şi
înţeleg bine pericolele potenţiale. Copiii cu vârsta între 3 şi 8 ani nu trebuie nici să cupleze la ener-
gie, nici să regleze, nici să cureţe aparatul şi nici să efectueze întreţinerea specifică utilizatorului.
• Acest aparat poate fi utilizat de copiii cu vârsta de cel puțin 8 ani și de persoanele cu capacități
fizice, senzoriale sau mentale reduse sau lipsite de experiență sau de cunoștințe, dacă sunt supra-
vegheați (supravegheate) corespunzător sau dacă instrucțiunile privind utilizarea aparatului în
deplină siguranță le-au fost prezentate și dacă riscurile implicate au fost reținute. Copiii nu trebuie
să se joace cu aparatul. Curățarea și întreținerea de către utilizator nu trebuie să fie efectuate de
copii fără supraveghere.
• În cazul în care cablul de alimentare este deteriorat, acesta trebuie înlocuit de producător, serviciul
post-vânzări al acestuia sau de persoane cu expertiză similară, pentru a evita orice pericol.
• Radiatorul nu trebuie să fie situat imediat sub o priză de curent.
• Nu utilizați acest dispozitiv dacă a fost scăpat.
• Nu utilizați dacă există semne vizibile de deteriorare a dispozitivului
• Utilizați acest dispozitiv pe o suprafață orizontală și stabilă sau fixați-l pe perete, după caz.
• AVERTISMENT: Nu utilizați acest dispozitiv în încăperi mici atunci când acestea sunt ocupate de
persoane care nu sunt capabile să părăsească singure încăperea, cu excepția cazului în care este
asigurată o supraveghere constantă.
• AVERTISMENT: Pentru a reduce riscul de incendiu, păstrați textilele, perdelele sau orice alt material
inflamabil la o distanță minimă de 1 m de aerisire.
• La prima încălzire, poate apărea un miros ușor datorat evacuării oricăror urme legate de fabricarea
aparatului.
• Nu utilizați acest aparat lângă o cadă, un duș sau o piscină.
ATENŢIE!
fierbinte.
VĂ RUGĂM SĂ CITIȚI CU
ATENȚIE ACEST MANUAL
ÎNAINTE DE UTILIZAREA APA-
RATULUI
45
RO
NU ACOPERĂ !

Publicité

loading

Ce manuel est également adapté pour:

Ecer-11Ptc004-lHuggy 2